În perioada 26-27 octombrie, în cadrul târgului de profil ERP-Kongress desfășurat la Frankfurt am Main, TimeLine Business Solutions Group a câștigat premiul pentru cel mai bun ERP în sectorul “producție de unicate/producție orientată pe proiect”, decernat de către Center for Enterprise Research, parte a Universității Potsdam (Berlin).
Pentru TimeLine Business Solutions Group participarea a devenit o tradiție: este al patrulea premiu consecutiv și al optulea începând din 2008 încoace. În anul 2020 am obținut premiul ERP of the Year în categoria „automotive”, în 2019 am obținut premiul ERP of the Year pentru cea mai bună tehnologie iar în anul 2018 am câștigat în cadrul categoriei „producție de serie”.
Temele pe care s-a axat prezentarea noastră au fost următoarele:
- Soluții de branșă prin funcții specifice:
- Integrare CAD bidirecțională și PDM;
- Comandă de producție axată pe proiect;
- Studiu de caz: Alpha Laser GmbH;
- Cercetare și dezvoltare:
- Unelte pentru adaptare la cerințele clienților și migrare de la o versiune la alta;
- Rapid Web Development;
- Proiect de cercetare în domeniul inteligenței artificiale, în cooperare cu o universitate germană;
- Tehnologie și integrare funcțională:
- Generator de variante (generare dinamică de cod din formule de calcul individuale);
- Document and Workflow Foundation;
- Workflow-Designer;
- Securitate (comunicare criptată între client și server).
În categoria “producție de unicate“ competiția este acerbă iar diferențierea finaliștilor se face pe baza unor funcționalități complexe. În acordarea premiului, juriul a luat în calcul atât punctajul mare realizat datorită documentației trimise în momentul înscrierii în concurs, cât și următoarele aspecte din prezentarea susținută de patronul companiei, domnul Boris Gebauer:
- Integrarea CAD bidirecțională cu sistemul ERP;
- Acoperirea funcțională completă a procesului de proiectare a unui produs nou în sistemul ERP;
- Atenția acordată platformei de dezvoltare folosite, atât intern (dezvoltarea produsului standard) cât și extern (adaptarea acestuia de către managerii de proiect și partenerii TimeLine Group);
- Investiția în R&D și dezvoltarea de tehnologii care să permită completarea TimeLine ERP cu o suită de aplicații web;
- Faptul că un întreg ansamblu de funcții high-end sunt disponibile la un preț accesibil companiilor din sectorul IMM.
Center for Enterprise Research, parte a Universității Potsdam (Berlin), se ocupă cu analiza cercetării științifice în domeniul informaticii economice în cea mai acerbă și extinsă piață de profil din lume: Germania. Acest centru prestigios organizează anual competiția „Sistemul ERP al anului”, în care, prin rotație, sunt alese diverse categorii de concurs (cum ar fi: sisteme pentru producția de serie sau de unicate, pentru retail sau pentru tehnică medicală). Firmele interesate să participe aleg una din categoriile disponibile în anul respectiv apoi completeaza un formular care cuprinde, printre altele, descrierea metodologiei de implementare și particularitățile sistemelor lor. Pe baza punctajului acordat acestor formulare, juriul desemnează finaliștii, care sunt invitați să susțină prezentarea software-ului lor în cadrul târgului ERP-Kongress.
Cei unsprezece membri independenți ai juriului punctează participanții după următoarele criterii:
- metodologia de implementare;
- comunicația cu clienții / tehnici de marketing;
- efortul de cercetare și dezvoltare;
- studii de caz (implementări concrete la clienți);
- funcții speciale, destinate branșelor în care se concurează;
- ergonomia produsului;
- aspecte tehnice și de integrare a modulelor produsului.
Pentru noi, acest premiu înseamnă recunoașterea experienței de peste 29 de ani în crearea de software de calitate, precum și a efortului depus în ultimii ani pentru a dezvolta a treia generație a TimeLine ERP. Similar modului în care ne implicăm în crearea celui mai modern sistem ERP, tratăm cu seriozitate fiecare implementare pe care o realizăm împreună cu clienții noștri.
Vă stăm cu plăcere la dispoziție pentru o prezentare detaliată, atât online cât și la sediul dumneavoastră.